Ema și cum a scăpat ea din universul pisicesc

Totul se întâmplă la fel – Ema se trezește, ia micul dejun, apoi se așează în fotoliu și Oscar, motanul ei galben i se culcușește în poală și începe să toarcă. Ema îl mângâie și Oscar adoarme, apoi fata îl pune în pătuțul lui și se duce să se pieptene și să se aranjeze pentru a merge la lucru.

Venind obosită de la serviciu, intră în casă și observă ceva straniu la oglindă în care se aranjează în fiecare zi. Nu dă foarte multă importanță si începe să se pieptene, uitându-se totuși foarte atent în oglindă. Dintr-o data, Oscar sare pe furiș la picioarele ei și Ema se sperie atât de tare, încât aruncă pieptănul în oglindă. Dintr-o data, o lumina mare îi apare în față. Ema se trezește intr-o altă dimensiune. În acea dimensiune vede foarte multe restaurante cu nume ciudate. În restaurante nu se află oameni, ci pisici și șoricei care trăiesc împreună. În acea dimensiune, cerul este roz iar copacii sunt albaștri, norii sunt în formă de pește și cașcaval, străzile sunt ca niște râuri prin care curg jucarii pentru pisici și șoricei. Fata se panichează și încearcă toate ușile pe care le găsește în cale, strigă după ajutor, dar nimeni nu pare să o bage în seamă.

Descurajată, Ema intră intr-un restaurant și se întâlnește cu un pisic:

–        Bună, îl salută Ema printre sughițuri.

–        Miau, bună, cine ești și ce cauți aici?

–        Ssssunt Ema ssssi nu am habar cum am ajuns aici. Ai cum sssssă mă ajuți?

–        Eu sunt pisicul Șapte

–        Pisicu ssssapte?

–        Nu! Pisicu ȘAPTE

–        Pai, pisicu ssssapte?

–        În fine, las-o așa

Tot vorbind ei, ajung la o înțelegere. Ema îi povestește pisicului că știe să gătească și Șapte îi spune ca, dacă poate să facă mâncare așa de bună încât să îi salveze restaurantul care e pe cale să dea faliment, o ajută să se întoarcă acasă. * Șapte ezită, își leagănă gânditor coada.

• Te rog, Șapte! Am și eu un pisic acassssă. Îl cheamă Ossscar și tare aș vrea să îl văd iar.
• Bine, fie! Arată-mi ce știi să faci, îi zice Șapte și intră împreună în bucătărie.

Acolo, Ema înțelege în sfârșit de ce restaurantul e în pragul falimentului – totul era un dezastru: oase de pește peste tot, șoricei care te priveau cu ochii lor mici și negri de sub mese și un miros de nedescris plutea în aer.

• Un critic culinar pisicesc vine în 3 ore. Dacă nu o să-i placă ce mâncarea, restaurantul meu va fi închis! Și am o familie de șapte pisicei de hrănit!

Fără să mai stea pe gânduri, Ema începe să curețe bucătăria. Dacă vrea să îl mai vadă pe Oscar vreodată, trebuie să pregătească cea mai delicioasă cină pisicească din câte a văzut universul ăsta nou în care s-a trezit.

În timp ce face curat, șoriceii ies timid din ascunzătorile lor. Se ridică în două lăbuțe (asta Ema chiar nu a mai văzut), iau un bol și încep să arunce acolo prafuri roz, sclipici, conuri de brad, semințe de dovleac albastru, pepeni mici și roșii. Apoi, fac un cerc în jurul bolului și îl rotesc și îl rotesc, până când amestecul capătă cel mai frumos miros pe care Ema l-a simțit vreodată. Ca să nu îi sperie, continuă să curețe bucătăria. Acum a înțeles – ea le curăță casa șoriceilor, iar ei îi arată rețeta lor secretă.

• Este timpul! Spune Șapte. Criticul Miau-Miau este aici.

Șoriceii se retrag în ascunzătorile lor. Ema lasă pe masă o bucată mare de cașcaval, drept mulțumire, și iese încrezătoare din bucătrie.

Miau-miau nici nu o privește, de parcă oamenii obișnuiesc să gătească mereu pentru el. Hm, pisicile astea, gândește Ema. Criticul culinar pisicesc gustă și începe să toarcă brusc. O ușă se deschide în fața Emei – era Șapte, care îi arăta ieșirea. Îi mulțumește din priviri și își lipește capul de picioarele ei, iar Ema îl mângâie scurt pe blăniță și trece prin portal.

Se trezește în patul ei, cu Oscar torcândându-i în brațe. Reușise. Deși, poate ar fi frumos să se mai întoarcă în universul pisicesc din când în când – sigur lui Oscar    i-ar plăcea mult  să facă o vizită la restaurantul salvat.