COLABORATORI
Autorii care au colaborat cu Toplitera sunt mulți. Până una alta, vă spunem cine a trecut pe aici și a lăsat autografe

Florin Iaru
Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în reviste Luminița. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu.
În anul 1981, volumul sau "Cântece de trecut strada" se bucura de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului "Aer cu diamante".
Un membru extrem de important al Cenaclului de luni, personaj emblematic al generației anilor '80 bucureștene, scenarist, Florin Iaru rămâne, conform spuselor marelui critic Nicolae Manolescu, „făptura închipuită de Modigliani, întrupare a ingenuității ce îi maschează puternica inteligență"

COSMIN PERȚA
COSMIN PERȚA (n. 1982, Maramureș) este un eseist, poet și prozator român. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile de literatură la Universitatea din București cu un masterat în literatura contemporană, mai apoi obținând titlul de doctor cu o lucrare referitoare la literatura fantastică europeană.
A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. De-a lungul timpului a obținut unele dintre cele mai importante premii literare românești.
Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 14 limbi, iar cel mai recent roman al său este în curs de traducere integrală în patru țări. A lucrat timp de 8 ani în presa culturală din Cluj și București, iar în ultimii 10 ani a înființat și a condus unele dintre cele mai apreciate și premiate colecții de literatură contemporană la editurile Tracus Arte și Editura Paralela 45

Andrei Zbîrnea
Născut în ’86 în Urziceni, dar adoptat în (stil mafiot la fel ca-n) `98 de Berceni. Jurnalist, copywriter, câteodată poet. Om bun la toate la Atelierul Mornin’ Poets. Moderator al Poetic Hub, un proiect al Cărturești. Moderator al unor evenimente de poezie de la FILIT (2021-prezent). Membru al PEN România.
Cea mai recentă carte publicată – nick cave@bergen (CDPL, 2021). A mai scris Rock în Praga (Herg Benet, 2011), #kazim – contemporani cu primăvara araba (Herg Benet, 2014), Turneul Celor Cinci Națiuni (frACTalia, 2017) și Pink Pong (împreună cu Claus Ankersen, frACTalia, 2019 – volum trilingv). În pregătire, volumul de poeme Valea Săpunului (2025).
Volumul nick cave@bergen a fost nominalizat în Secțiunea Cea mai Bună Carte de Poezie a Anului 2021, la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a LIV-a (2022). În 2021, a obținut premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie „Ion Chichere”, Reșița (Ediția a VI-a). În 2015, a primit marele premiu al Festivalului Antares pentru Poezie (Galați, Brăila, Sulina).
Din 2020 este co-președinte al juriului de la Festivalul de Poezie „Gellu Naum” (gimnaziu și liceu). A participat la mai multe festivaluri de literatură și poezie, printre care: FILIT Iași 2019, 2021, 2022, 2023 & 2024, Festivalul Internațional de Poezie București 2024, Poets in Transylvania 2023, Poezia e la Bistrița 2021, Astra Poetic 2023 & 2024, Festivalul Transdanubian Craiova 2021, 2022, 2023 & 2024 și Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD 2019.
Este tradus în limbile cehă, daneză, spaniolă maghiară, franceză și engleză. A coordonat antologiiile Doppelgänger: Antologia Mornin’ Poets – primele patru sezoane, 2018-2020 – (frACTalia, 2021), Antologeek – către tine, cel de peste 2000 de ani (Editura pentru Artă și Literatură, 2024), Aripile cenuşii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune, Antologia Mornin’ Poets II – alături de Ramona Bodizsar (Brumar, 2024).
Este inclus în mai multe antologii, printre care: Ce-ți spui noaptea înainte de culcare. O antologie a clubului de lectura Noise Poetry (Cartex, 2024), Ecouri din Pădurea Întunecată: Evadări în Twin Peaks (Tracus Arte, 2024), Poemele Izolării (Editura Muzeelor Literare Iași, 2023), Panglica Neagră – Carte de Doliu (Vellant, 2023), Astra Poetic 2023 – Travelers (Astra Museum, 2023), PEN România la Centenar – Fotografie de Război (Casa de Pariuri Literare, 2022), Generația O mie de Semne – 59 de Poeți apăruți la Poșta Redacției (Casa de Pariuri Literare, 2022), Rezist! Poezia (Paralela 45, 2017), Ziduri între vii (Zona Publishers, 2014) și Cele mai frumoasa poeme din 2011 (Tracus Arte, 2011).
Scrie despre muzică progresivă (rock, metal) în Revista Familia, Matca Literară și Timpul din România, Ediție din Republica Moldova. Lună de lună, Discografic, progmatca.exe și rubrica muzicală în acțiune. Fost coordonator al proiectului de recenzii Kooperativa Poetică.
FAN al echipei Borussia Dortmund și al serialului The Office (versiunea din State). Speră să scrie mai multa proză în perioada următoare.

Andrei Dósa
Andrei Dósa s-a născut în 1985, la Braşov. A publicat cinci volume de poezie, cel mai recent fiind Expectativa luminoasă (OMG Publishing, 2020), şi romanul Ceaikovski la walkman (Paralela 45, 2022).
A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. În prezent, este redactor al revistei Poesis International. De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut romanele Ierbar (2018, 2019) și Multă forţă şi un dram de gingăşie (2021, 2022), nominalizat la Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul Filit.
Mihók Tamás (1991, Oradea) este poet bilingv, traducător literar, redactor de carte și redactor-șef adjunct „Familia”. A absolvit Literele orădene. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. Din 2019, doctor în litere (coord.: Al. Cistelecan, UMFST Târgu Mureș). Autor a cinci volume de poezii (dintre care două apărute și în maghiară) și al studiului Bihorul poetic postbelic. O perspectivă critică asupra liricii româno-maghiare.
A tradus texte din peste șaptezeci de autori, publicându-le în reviste, antologii respectiv volume individuale.
A susținut lecturi publice atât în țară, cât și în orașe din Ungaria, Anglia, Germania, Belgia, Suedia, Republica Moldova și Polonia. Selecții din poemele lui pot fi citite în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, suedeză, polonă, daneză, croată, greacă și hindi.

Nicolae Băciuț
Nicolae Baciut, nascut la 10 decembrie 1956, la Chintelnic, judetul Bistrita-Nasaud. A urmat clasele I-VI, la Scoala Generala Chintelnic, judetul Bistrita-Nasaud, (1963-1969), clasele VII-VIII, la Scoala Generala Nr. 1, Bistrita, 1969-1971, clasele IX-XII, la Liceul "Liviu Rebreanu", Bistrita, 1971-1975, si Facultatea de Filologie, sectia romana-engleza, Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca, 1978-1982.
Si-a inceput activitatea publicistica in timpul studentiei la revista "Echinox", Cluj-Napoca, unde a fost redactor, apoi secretar de redactie, intre 1978-1982, a fost profesor, director adjunct la Scoala Generala Galesti, judetul Mures, intre 1982-1983, redactor la revista "Vatra", Targu-Mures, intre 1983-2003, corespondent la Televiziunea Romana, Bucuresti, Departamentul Emisiunilor Informative, intre 1991-2003, redactor-sef la Editura Tipomur, Targu-Mures, intre 1991-2003, redactor-sef la revista "Mondo bussines", Targu-Mures, in 1995, redactor cultural la cotidianul "Cuvantul liber", Targu-Mures, 1999 -, director la revista "Alpha", Targu-Mures, 1990, secretar de redactie la revista "Societatea incotro?, Targu-Mures, intre 1995-1997, director la revista "Gura lumii", Targu-Mures, intre 1997-1999, redactor-sef la revista "Teatru-n teatru", Targu-Mures, in 1998, redactor-sef la revista "Ambasador", Targu-Mures, intre 1996-2003, coordonator al publicatiilor "Gazeta Reghinului", 1990-, "Informatia mureseana", 1991-1993, "Fagurel" (revista pentru copii) si "Codrul Cosminului", publicatii pentru Bucovina de Nord, tiparite la Targu-Mures, 1994-1998, al revistei "Comlodul", Raciu, judetul Mures, 2001-, cadru didactic asociat la Universitatea de Arta Teatrala din Targu-Mures, din 1998, publicist comentator la Mesagerul de Bistrita-Nasaud, 2005, director al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Mures, din februarie 2001, membru in Consiliul de Administratie al TVR, din 1995, si membru supleant, 1997-2001, deputat in Adunarea Eparhiala Ortodoxa de Alba Iulia, din 1998, si deputat in Adunarea Nationala Bisericeasca din 2002. Bursier al "Magazine Publishers of America", iulie-septembrie 1990.
Doctorand in litere, din 2004, la Universitatea "Babes-Bolyai", din Cluj-Napoca, cu o teza despre Caragiale, Cehov si Ibsen.
Masterat la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, 2004 - 2005.
Membru al Cenaclului "Echinox", 1978-1982, al Cenaclului revistei Vatra, 1981-1989, al Cenaclului "Romulus Guga", 1984-1989, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, din 1990.
A colaborat la revistele Echinox, Vatra, Steaua, Tribuna, Astra, Convorbiri literare, Luceafarul, SLAST, Flacara, Transilvania, Dialog, Opinia studenteasca, Napoca Universitara, Miscarea literara, Poesis, What’s Going On Here, The New Farmm, Emmaus, SUA, Poezjia, Katowice, Polonia, Fjala, Flaka e välläzarimet, Iugoslavia, Ungaria s.a., la Radiodifuziunea Romana, studiourile Cluj, Targu-Mures, Bucuresti, si la Televiziunea Romana, programele I, II, TVR Cultural, TVR International.
A debutat cu publicistica in ziarul bistritean Ecoul, si cu poezie in revista Liceului "Liviu Rebreanu" din Bistrita, Zari senine, in 1975, facand parte dintr-un grup de poeti tineri, intre care Domnita Petri si Cleopatra Lorintiu, membri ai cenaclului liceului.
Dupa mai multe prezente in volume colective, a debutat in volum in 1986, la Editura Dacia, cu Muzeul de iarna, versuri.
A publicat volumele Memoria zapezii, poeme, Editura Cartea Romaneasca, 1989, Jocuri incrucisate, versuri pentru copii, Casa de Editura "Alpha", Nostalgii interzise, versuri, Editura Columna, Targu-Mures, 1991, America, partea nevazuta a lunii, jurnal de calatorie, Editura Tipomur, Targu-Mures, 1994, Anotimpul probabil, interviuri, Editura Tipomur, 1995, Casa cu idoli, versuri, Editura Tipomur, 1996, A doua America, jurnal, Editura Tipomur, 1996, Si asa mai departe, publicistica, Editura Arhipelag, 1997, Curs si recurs, interviuri, Editura Tipomur, 1997, Oglinzi paralele, interviuri, Editura Ambasador, 1997, Lina lumina, versuri pentru copii, Editura Tipomur, 1999, Babel dupa Babel, interviuri, Editura Tipomur, 2000, Manualul de ceara, versuri, Editura Academos, 2001, Aproape departe, interviuri, Editura Tipomur, 2001, Poduri de umbra - Hidak az arnyekok felett, versuri, editie bilingva romana - maghiara, traducator Toth Istvan, Editura Tipomur, 2001, N.Steinhardt. Intre lumi. Convorbiri cu Nicolae Baciut, editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Dacia, 2001, Ceasul de flori, antologie de poezie targumureseana, Editura Tipomur, 2001, Solstitiu la Echinox, versuri, Editura Tipomur, 2002, Zona libera, interviuri, publicistica, Editura Tipomur, 2003, Alb pe alb, versuri, Editura Tipomur, 2003, Muntele Athos din Muntele Athos, jurnal, Editura Tipomur, 2004, De la San Francisco la Muntele Athos, Editura Reintregirea, 2004, O istorie a literaturii romane contemporane in interviuri, Editura Reintregirea, 2005, Valori muresene de patrimoniu, documentar, Editura Tipomur 2005.
I-a fost editat CD-ul "Muntele Athos din Muntele Athos", realizat de Margareta Puscas, la Radio Targu-Mures.
A editat la Editura Tipomur aproape 400 de titluri din 1991 incoace, a scris zeci de prefete, postfete.
A realizat aproape 3000 de reportaje TV.

