Calul și nebunul

Tic tac, tic tac, sunetul ceasului parcă e mai asurzitor decât niciodată, e 4 dimineața și Vlăduț încă stă cu ochii în tavan, gândindu-se cu cine să joace șah mâine sau unde va fi ultima lui misiune pentru ca orașul are nevoie de el. A rămas fără concurență la șah , cel puțin în orășelul lor, e cel mai bun de ceva vreme. Aah atât de mult îi place șahul.

VLĂDUȚ! TREZEȘTE-TE ODATĂ, O SĂ ÎNTÂRZII, mda, asta era mama lui, alarma perfectă pentru a trezi tot blocul. Băiatul se îmbracă, își aruncă ghiozdanul în spate și o ia în pas alert la școală. Odată ajuns acolo intră în sala de clasă, matematică, “Scoateți o foaie de hârtie!” exclamă profesoara. Evident ca Vlăduț nu are de gând să scrie nimic, totuși colegul lui de bancă e Mihăiță ceeel mai tocilar băiat din școală , așa ca , cât timp Mihăiță scrie, Vlăduț se pierde prin gânduri. Vreți să vă zic un secret? Vlăduț are o superputere , auzul lui poate ajunge oriunde, dar doar dacă se relaxează făcând asta. Intenționat sau mai puțin intenționat Vlăduț aude conversația din baia băieților. În baie, doi băiețași mai mari puțin, cred ca sunt clasa a 8-a vorbesc încântați despre ceva nou.

– Andrei, ai auzit de noii noștri vecini? Am văzut un bărbat de vreo 5 metri înălțime tatuat și musculos , sper să cresc și eu așa! exclamase Bogdan

– Uaaau! Serios? Și ce făceau ? Vreau să îi cunosc, oare de unde vin? Și de ce fix la noi în cartier ?

– Nu știu Andrei, cred ca vor să deschidă un magazin, i-am văzut cărând lăzi maaari, dar nu prea am văzut ce e în ele.

– Sper să fie un magazin de dulciuri, ador ciocolata, spune Andrei. Abia aștept să fiu cel mai bun prieten cu copilul lor!

– Nu am văzut nici un copil în preajma lor sau a apartamentului acestora ce-i drept.

– Asta e puțin ciudat, Bogdan. La noi în cartier se mută doar familii cu copii, doar știi și tu asta

“ ALBU!!!” Îl strigă profesoara pe Vlăduț pe numele lui de familie, băiatul își pierduse atenția complet auzind discuția celor doi băieți.

E ora 14, porțile școlii se deschid lăsând elevii obosiți și înfometați acasă. Vlăduț ajuns în camera lui decide să se uite puțin pe geam, cine știe, poate își salută noii vecini. Stă și stă și stă din nou, și dintr-o dată vede un tip înalt, tatuat cu mușchi purtând ochelari de soare. Alături de el de aflau alte două persoane. O femeie îmbrăcată în haide largi din cap până în picioare deși afară era cald, început de septembrie. Și mai era un bărbat, tot înalt, nu chiar atât de musculos ce-i drept dar era și el îmbrăcat ales și ochelarii de soare erau nelipsiți. Aveau un comportament sinistru pare se fereau de a da ochi în ochi cu cineva. Sinistru. Vlăduț încearcă să audă măcar o fărâmă de conversație dar nu reușește să se relaxeze. Ca să își limpezească puțin gândurile se pune la calculator să joace puțin șah, singurul lucru care îl poate relaxa. Pe calculator găsește jucători foarte buni cu care îi face plăcere să joace. În timp ce făcea o mutare cu regina Vlăduț a început să audă conversația noilor vecini.

-Ce ne facem cu toate astea? O să-și dea seama cu ce ne ocupăm dacă le găsește.

-Ai dreptate șefu’! Trebuie să scăpăm de ele cat mai repede

-Oare ce o fi? Vlăduț să pe gânduri toată noaptea pentru a pune un plan la cale. Toate nebuniile îi trec prin cap nu știe ce să facă cum să facă sau măcar cum să își dea seama cu ce se ocupă.

– VLĂDUȚ, TREZEȘTE-TE!! Alarma, din nou. Acesta se îmbracă și se duce la școală, încearcă să dea de băieții de ieri, poate îi mai poate asculta, dar nu e nici urmă de ei. Ciudat. Vlăduț pleacă acasă într-un suflet să descopere ce se întâmplă în casa lor.

Vreți să vă spun de ce e așa gata să afle ce se întâmplă? E pentru ca Vlăduț a avut un frate, Robert, dar a fost răpit când era mic, iar faptul ca acești oameni erau ciudați și nu aveau copii îl duceau cu gândul la fratele lui.

Băiatul are un plan bine pus la punct doar ca trebuie să aștepte lăsarea serii. Băiatul a observat ca indivizii pleacă în fiecare noapte la ora 2 fix. Tic tac tic tac ora 1:57, 1:58, 1:59 siiiiii 2, în sfârșit , Vlăduț de furișează pe ușă iar odată ajuns în fața blocului oamenilor ciudați se urcă pe scare se urgentă și se furișează pe balcon. A reușit. A intrat în casă , unde îi vede pe cei doi băieți de la școală . Păreau hipnotizați, era ciudat. Băiatul încearcă să vorbească cu ei să îi ajute dar aceștia tot repetau niște cuvinte străine și înfricoșătoare, deodată cei doi băieți se napustesc asupra lui Vlăduț și îl închid în cameră cu gratii. Așa îi ziceau ei, era o cămăruță cu gratii în locul ușii. Nu trec nici două secunde și apare Bărbatul tatuat, șefu’. Vlăduț încearcă din răsputeri să facă liniște pentru a nu atrage atenția asupra lui dar șeful deja știa totul.

Vlăduț își reține respirația, încercând să își controleze frica ce-l cuprinde. Camera este mică, pereții par să se strângă în jurul lui. Își rotește privirea în căutarea unei ieșiri, dar tot ce vede sunt gratiile reci și necruțătoare. În fața lui, bărbatul tatuat stă imperturbabil, cu un zâmbet rece pe față. Colega lui cercetează ceva pe un grafic. Bărbatul se apropie de gratii, făcându-l pe băiat să se retragă instinctiv. Cu o mișcare rapidă,  întinde mâna prin gratii și îl apucă de haină, trăgându-l pe Vlăduț aproape.

„Ce te-a adus în casa noastră la o oră atât de târzie?” îl întreabă bărbatul tatuat, privindu-l fix.

Vlăduț înghite în sec. „Cine sunteți voi? Și ce ați făcut cu băieții?”

Bărbatul tatuat își scoate ochelarii de soare, dezvăluind ochii reci și pătrunzători. „Numele meu nu contează, dar să zicem că îmi place să mă gândesc la mine ca la un… facilitator. Băieții aceia? Sunt sub influența noastră, ajutându-ne în afacerile noastre.” Bărbatul rânjește, dezvăluind un zâmbet înfricoșător. „Curiozitatea poate fi periculoasă. Ai auzit vreodată de expresia ‘curiosity killed the cat’?”

„But satisfaction brought it back,” se aude în mintea lui. Vlăduț dă din cap afirmativ, încercând să-și păstreze calmul. „Și ce afaceri sunt acestea?” întreabă el cu aparent dezinteres, luptându-se să-și stăpânească tremuratul vocii.

„Întrebările tale sunt îndrăznețe pentru un băiat atât de tânăr,” continuă bărbatul tatuat. „Să zicem că ne ocupăm de lucruri care nu sunt pentru urechile sau ochii curioșilor. Înțelegi că ai intrat într-un teritoriu periculos, nu-i așa?”

Vlăduț înghite în sec. „Nu am vrut să provoc probleme. Doar…”

Dar nu mai așteaptă continuarea. Se întoarce spre colega sa, care acum îl privește cu aceeași privire pătrunzătoare. „Tânărul nostru prieten ar putea fi de ajutor, chiar dacă nu-și dă seama încă.”

Un fior rece ii trece pe șira spinării. „De ajutor? La ce anume?”

Femeia îmbrăcată în haine largi face un pas înainte, scoțând un obiect strălucitor din buzunarul hainei. „Este timpul să aflăm ce știe băiatul acesta,” spune ea cu o voce calmă, dar amenințătoare.

Vlăduț își amintește de fratele său, Robert, și își promite că nu va lăsa ca istoria să se repete. Trebuie să scape și să afle ce se întâmplă cu acești oameni misterioși. Începe să-și folosească auzul pentru a captura orice zgomot care l-ar putea ajuta.

Între timp, bărbatul tatuat se apropie de el. „Spune-ne, Vlăduț, ce ai auzit? Ce știi despre noi?”

Vlăduț știe că trebuie să fie precaut. „Doar… zvonuri. Că v-ați mutat recent în cartier și că ați adus lăzi mari cu voi. Că poate vreți să deschideți un magazin. Oamenii sunt curioși,  asta-i tot.”

Femeia îmbrăcată în haine largi începe să râdă isteric, apoi se apropie și mai mult, punând obiectul strălucitor pe masă. „Să vedem dacă spui adevărul.”

„Băieții noștri sunt prea puțin obișnuiti” spuse bărbatul, vocea sa gravă rezonând în micul spațiu. „Dar poate că e mai bine așa. Ne-ar prinde bine un nou ajutor.

Tic tac, tic tac. Sunetul ceasului deveni din nou asurzitor în urechile lui Vlăduț. Înțelege că timpul nu este de partea lui. Trebuie să găsească o cale de a scăpa și de a anunța pe cineva despre ceea ce se întâmplă. Dar cum?

Dintr-o dată, ușa de la intrare se deschide cu un zgomot puternic. „Șefule, avem nevoie de tine jos. E o problemă cu transportul.” Zice cel de al doilea barbat, intrat pe uşă cât să i se vadă jumatate din trup, aia cu un pistol în tocul sub braţ.

Bărbatul tatuat se întoarce spre Vlăduț. „Fă-te comod! Vom fi înapoi imediat.” Râsul său răsună până jos pe scări și apoi tot holul. Era exact de ce avea nevoie ca să cartografieze ce se afla dincolo de ușa, sunetele rostogolindu-se prin spaţiile deschise și lovindu-se de pereţii tari.

Știa că nu poate să aștepte să fie salvat. Trebuia să acționeze. Examină gratiile mai atent, căutând orice slăbiciune. Poate, doar poate, putea găsi o cale de a le desface. Apoi începe să-și caute în buzunare. Găsește o agrafă de hârtie. Cu mâinile tremurânde, începe să lucreze la zăvorul ușii.

Minutele trec încet, fiecare secundă părând o eternitate. Dar în cele din urmă, zăvorul cedează și ușa se deschide cu un scârțâit. Vlăduț își reține respirația, ascultând cu atenție. Nu pare să fie nimeni pe coridor.

Intuiește că ceea ce fac acei oameni este mult mai sinistru decât și-ar fi imaginat vreodată. Lăzile mari pe care le aduc conțin lucruri periculoase, iar comportamentul lor ascunde o conspirație de proporții.

Și mai știe că singura șansă cu această investigație este să găsească aliați. A doua zi la școală, va trebui să-l recruteze pe Mihăiță, colegul său tocilar.

Ieșind cu grijă din cameră, se strecoară pe holul din capătul scărilor, ascunzându-se în umbre. Trebuie să ajungă la ieșire înainte ca cei trei să se întoarcă. Cu pași tăcuți, înaintează, orientându-se după sunetele din jur.

Ajunge la o ușă mare, probabil ieșirea din clădire. Dar înainte să o poată deschide, aude pași venind înspre el. Se ascunde rapid după o cutie mare, inima bătându-i sălbatic.

Cei trei trec pe lângă el, discutând aprins. Din fericire, nu-l observă. După ce sunetele pașilor lor se pierd în depărtare, Vlăduț iese din ascunzătoare și deschide ușa. Aerul rece al nopții îi lovește fața ca o mângâiere binevenită.

Fugind cât îl țin picioarele, se îndreaptă spre secția de poliție. Trebuie să le spună totul. Trebuie să-i salveze pe băieți și să oprească acei oameni ciudați.

Ajuns la secție, cu respirația tăiată, povestește totul ofițerilor de serviciu. Aceștia îl ascultă cu atenție, privindu-l cu îngrijorare. Imediat se mobilizează și pornesc spre clădirea unde sunt ținuți băieții.

Vlăduț știe că încă nu s-a terminat. Dar pentru prima dată, simte că are o șansă. Posibil una de a-și găsi fratele și de a aduce dreptate în orașul lor.

Și, poate, de a deveni eroul de care orașul are nevoie.