un țipăt

un țipăt în căști mă trezește din visare
mă gândeam la ultima noastră îmbrățișare
pe acel peron cenușiu cu bănci fără toate șipcile
cu clădiri fără toate țiglele
și un pustiu de câteva ori mai lat decât peronul

dau telefonul mai încet
urmăresc instinctiv cursorul cum se repede spre zero
dar chiar când ajunge în punctul limită
un țipăt în urechi îmi zgârie timpanul
mă uit în sus după un nor gogonat un pescăruș își cere dreptul la lumină
șterg cu dosul palmei urmele somnului infiltrat ca un hoț
un țipăt ca un șuierat de tren marfar mă scutură exact cum se scutură castanii în luna în care ne-am cunoscut

de la balcon urmăresc mulțimea grăbită spre oriunde
parcă derulez o casetă de cinema în timp ce ochii trec prin lumini și umbre
până nu mai înțeleg nimic
și toți oamenii aceia dispar habar nu am unde

dau telefonul mai tare
urmăresc instinctiv cursorul cum se repede spre limita dreaptă
un țipăt de rock and roll mă asurzește
pe stradă trece instantaneu o ambulanță
toate mașinile încetinesc trag mult dreapta
îmi țiuie urechile inima e o tobă care mai are puțin să se spargă
respir greu de parcă aș da cursorul sângelui spre limita superioară

castanele cad prin mine le aud în piept

un țipăt
vecina are mereu probleme în viață
și nu știe altfel să se exteriorizeze

soarele apare încet dintre valuri ca un cursor pe care o mână tremurătoare îl duce ușor către punctul cel mai acut al amiezii