Pledoarie pentru poezie

- Autor: Ionuț Calotă
Lumea nu există în forma pe care o credem noi, ci într-o infinitate de lumi mici, fărâmiţate, particulare fiecărei perspective şi, desigur, extrem de subiective. Fiecare în parte cunoaşte o fărâmă nesemnificativă din ansamblul infinit. Universul meu nu va fi niciodată identic cu al tău şi invers. De aceea există opinii diferite, contradicţii, când se ciocnesc unul de altul, iar în urma acestor ciocniri nu se fac schimburi fizice, ci unele metafizice, de idei. Poeţii sunt cei care caută soluţii să materializeze prin cuvinte aceste spaţii private şi să le restituie vizibilului. Poeţii sunt singurii care au acea sensibilitate ce le permite să iasă din existenţa proprie şi să circule teferi prin cele nebănuite, posibile sau imposibile, descoperind sau chiar recreând lumi virtuale. Imaginaţia acestora e nemărginită şi pură. E de ajuns o metaforă de-a lor ca să zdrobească zidurile care ne înconjoară, ca să oprească stele din mersul lor pe cerul dezechilibrat. Ei ne restituie iluziile pe care le pierdem zilnic. Creativitatea lor dă iluzia timpului şi spaţiului şi ne pregăteşte pentru viitorul unde vom fi doar holograme imateriale, dar supraraţionale.

